RO De ce fotografie pe film?

Inceputurile mele in fotografie au fost pe film chiar inainte sa primesc cadou un Smena 8M, aparatul cel mai accesibil ca pret, de tip rangefinder.

Aceasta deoarece tata era in pas cu tehnologia, aveam deja filme pe 8mm fara sonor pe care le vizionam cu un aparat de proiectie tot rusesc si multe fotografii de familie pe hartie dar si diapozitive. Era chiar magic sa vezi imagini color proiectate pe perete cu un aparat semiautomat cu casete cand televiziunea pe vremea aceea era inca alb-negru.
Aparatul sau foto era un SLR rusesc Zenit 3M, aparat care mi se parea o bijuterie profesionala.

Am avut astfel acces la tehnica foto si la camera obscura improvizata noaptea in baie cu lumina becului rosu, la zecile de incercari de marire a negativelor pe hartie fotosensibila numarand secundele, la mirosul greu de chimicale, la lumea vazuta in alb-negru. Cred ca aparitia imaginilor pe hartia foto scufundata in revelator a fost cel mai special moment.

Magia culorilor parea apogeul tehnicii fotografice de atunci si parea un vis. Cand am vazut pozele color ale bunicilor facute de o ruda din Italia am inghitit in sec, pareau scoase din revista. Singura comparatie cu fotografia alb-negru mi se parea filmul mut.

Timpul a trecut iar in final aparatele pe film au apus in fata revolutiei digitale, la fel cum casetele cu banda magnetica au facut loc CD-urilor. Impactul major erau rezultatele mult mai usor vizibile. Daca ma gandesc la telefoanele de azi smartphone, erau ceva de neinchipuit acum 40 de ani.

A trecut insa mult timp pana filmul pe 35mm a fost egalat in calitati de tehnologia pe siliciu si inca e „o lupta” intre nou si vechi in care formatul mare pe placi pur si simplu nu are rival. Comoditatea insa primeaza, timpul inseamna bani iar tot ce tine de analogic are costuri care depasesc tehnologia digitala de la un anumit punct.

Astazi filmele au pretul din ce in ce mai mare ca urmare a interesului din ce in ce mai crescut pentru lumea magica a peliculei fotografice de altadata. Preturile aparatelor pe film care erau derizorii au inceput si ele sa creasca fie ca sunt rangefindere, SLR sau mediu format, unele chiar fara a avea vreo calitate care sa justifice aceasta crestere.

Ca pasionat de fotografia pe film imi pare ca pierd ceva cu fiecare pelicula de film care nu se mai produce, raman stocuri pana se epuizeaza si apoi devin istorie. De curand a mai fost anuntata o astfel de inchidere a productiei pentru Fuji H atat pe 35mm cat si pe 120. In trecut am prins inchiderea productiei Fuji Across 100 (din fericire se pare ca Ilford doreste sa reintroduca acest tip de pelicula) si respectiv revenirea sa sub o forma noua Fuji Across II;

disparitia filmului popular AGFA Vista 200 care de fapt continea actualul Fuji C200, cel mai ieftin film dar de curand pretul a crescut cu 50%.

Este evident ca nu e usor sa menti o industrie doar pentru pasionati. Am fost insa surprins sa aflu de la un coleg din SUA ca un cunoscut magazin vinde circa 3000 de filme pe zi deci, pe undeva nu se poate pune problema ca nu exista o piata, ci doar de marimea profitului.

Ma bucur ca exista si firme care incearca sa produca noi filme si chimicale (revelator, fixator etc) pentru procesarea acestora cum este ADOX (echipamentul provenind de la firme vechi AGFA Leverkusen, Germania si Forte Photochemical Industry, Ungaria).

Intotdeauna am dorit o camera pe format mediu 120 pentru finetea detaliilor (suprafata filmului e de 4 ori mai mare fata de pelicula pe 35mm). Desi am 3 tipuri de camere pe acest format doar una este usoara, un Seagull 4. Cadrul de film pe 120 e de regula diferit ca format, 6:6 patrat e chiar special iar cel de 6:7 nu pot spune nici acum ca sunt obisnuit fata de 2:3 la 35mm sau echivalentul de 6:9. Pot remarca ca bokeh-ul oferit e fantastic, desi in ziua de azi sunt destul obiective cu diafragma cu deschidere mare gen f1,2-f1,4. Adevarat ca obiectivele pe Pentacon Six (1966) sunt unele de top Carl Zeiss, iar cele pentru Mamiya RZ67 (1990) la fel de renumite Mamiya Sekor – Seiko.

Din pacate focalizarea manuala e foarte lenta, aproape imposibila pentru sport unde se adopta alta varianta de fotografiere bazata mai mult pe claritatea data de o distanta mare de subiect si o diafragma inchisa, evident in conditii de lumina buna.

Vorbind de greutate camerele format mediu nu sunt atat de transportabile, mai ales cand e vorba de perioade lungi de timp. Pentacon Six are cam 1,4kg (dar obiectivul cel mai greu este 180mm/f2.8 de1,35Kg) iar Mamiya RZ67 cu obiectiv 110mm/f2.8 are 2,4kg.

Sunt 2 sisteme complet diferite, primul este un SLR mai mare iar celalalt un aparat cu burduf. Ambele au un geam mat pentru a face clarul avand suprafata egala cu filmul prin proiectia inversa a imaginii prin oglinda. Evident exista si prisme pentru aceste aparate tocmai pentru a facilita incadrarea subiectului, altfel pare cel putin ciudat cand stanga este in realitate dreapta. Diferenta este insa si la pret, Mamiya RZ67 e de 4-5 ori mai scump.